Un joc indie, violent dar cu multe parti comice presarate pe ici si pe colo, doua cuvinte pe care nu credeam ca le voi folosi la un joc terminat de mine. Doar pentru simplul fapt ca sunt genul care prefera jocurile serioase… care daca nu au o poveste demna de Hollywood sau un gameplay care sa te tinta cu orele in sir la consola sau pc, nu merita jucat. Ei bine iata ca am facut-o si pe asta.
Povestea jocului se petrece in tinutul Albatropolis, unde nimic nu este roz si unicornii nu imprastie praf de curcubeu in calea lor, de fapt… nu bagati de seama unicornii, nu vom vedea nici macar unul in acest joc, de ce? Pentru ca in Albatropolis sunt numai pasari, in prim plan find pinguinii si…gainile. Tinutul se afla sub regimul pinguinilor, iar viata nu este tocmai una buna pentru restul pasarilor. Dar cum orice poveste are un erou, el nu lipseste nici in aceasta. Ca orice erou si acesta are un trecut tulburator, crescut de armata, el nu a primit o tricicleta de ziua lui ci un jetpack, iar in loc de un pistol cu apa el a primit o mitraliera MP5. Eroul se va aventura in bazele pinguinilor, pe pamant sau chiar si in aer intr-un zeppelin, misiunea lui find aceea de a da jos guvernul pinguinilor, omorand pe rand conducatorii.
Inca din meniu am fost placut impresionat de soundtrack, chiar daca nu am auzit niciodata de formatia respectiva, acestia se potrivesc de minune in acest joc. Soundtrack-ul va fi prezent nu doar in meniu, ci si in filmuletele dintre misiuni, filmulete ce mi s-au parut foarte bine realizare pentru un joculet cu pret atat de mic.
Grafica cartoonish HD (High Definition) frumos finisata, impreuna cu nivelurile variate, ajuta enorm jocul sa nu devina plictisitor, de la impuscat pinguini pe timp de zi in jungla pana in “gradina” unei baze militare pe timp de noapte in timp ce ploua.
Cand eroul nostru nu va trage in tot ce misca, el va trebui sa rezolve mici puzzle-uri, uneori chiar primind ajutor de la inamici, acestia fiind controlati mintal de jucator prin intermediul unui… gandac. Vom trage in inamici, ii vom controla si vom cutreiera in lung si in lat stagiul pentru a gasi micile keycard-uri necesare pentru a deschide o usa si a avansa mai departe, chiar daca unele cheite vor da impresia ca nu isi au rostul si nu prea au sens cele 5 minute pierdute in a merge de sus in jos si vice versa, doar pentru a oferi mai multe minute de gameplay.
Miscarea eroului nu va fi una tocmai placuta, cel putin pana jucatorul se va obisnui cu aceasta, controlul fiind foarte rigid si putin greu de controlat la inceput. Dar odata ce acesta va avansa in joc, nu va mai fi o mare problema. De asemenea in unele puzzle-uri sau nivele, acestuia ii va fi greu sa deosebeasca zonele in care trebuie sa sara de mediul inconjurator, uneori lasandu-l minute in sir sa isi dea seama ca de fapt crenguta aia poate fi obiect interactiv, chiar daca doi centimetrii in spate nu putea sa interactioneze cu alta crenguta. La fel sta treaba si cu mediile inchise, precum buncarul si zeppelinul, in care trebuie sa sara precum Bugs Bunny prin tot nivelul sau sa foloseasca patru ochi ca sa poata deosebi obiectele interactive de cele din mediu. Desi voice acting-ul nu este unul de nota 10, ci mai degraba de un sase, acesta este prezent doar in anumite filmulete sau scene. Restul dialogurilor intre inamici find un …murmurat sau chiar gemut care iti poate strica toata placerea de a privi dialogurile amuzante intre inamici.
Chiar daca jocul nu exceleaza in voice acting si lasa jucatorul minute in sir deschida ochii pentru a fi atent la mediu ca sa vada unde poate sari, jocul ofera mici placeri in a il butona cap coada, de la trasul in inamici pana ce astia se ridica in aer, pana la a-i forta sa se sinucida sau a omora alti pinguini. Din fericire creatorii jocului au stiut ca acesta poate devenii repetitiv si plictisitor dupa o vreme de omorat in nestire inamici, astfel ei au oferit si puzzle-uri care de multe ori trebuiesc gandite… dar nu prea mult, ci cat sa ii distraga atentia jucatorului de la omoratul continuu, ca dupaia sa o ia de la inceput.
Desi jocul costa numai 8 lire, el are si platina, tocmai buna pentru colectionarii de trofee ( me me me me ). Tin sa mentionez ca daca vreti platina, trebuie sa va inarmati si cu un al 2-lea controller pentru Co-op care va fi doar local nu si online. Acest mod poate fi jucat in doi, caracterele jucabile in co-op fiind Chief si Mutt. Desi in single-player jucatorul poate schimba armele, in cooperativ vor fi limitati doar la o arma, Chief va avea o mitraliera iar Mutt un shotgun. Nivelele vor fi identice cu cele din single-player, dar anumite elemente vor fi prezente ce necesita munca in echipa. Din pacate odata cu placerea de a butona impreuna cu un prieten, micile portiuni placute din joc vor disparea…cum ar fi gandacul cu care poti controla inamicii sau chiar luptele aeriene cu jetpack-ul.
Deci, daca v-ati saturat de aruncat pasari cu prastia in Angry Birds, e timpul sa scoateti 8 lire din buzunar pentru treburi serioase, cum ar fi zburatul capatanilor cu un MP5 sau M4A1. Jocul meritand din plin pretul cerut. Elementele comice cu mindless killing oferind o relaxare de la jocurile hardcore ce au aparut recent.

Multumim Ratloop Asia pentru copia jocului furnizata pe baza careia s-a redactat acest articol!
http://www.rocketbirds.com/hardboiledchicken/










